Vestea momentului pentru pensionarii români cu până la 3.000 de lei: așa se majorează pensiile

de: Alexandru Puiu
20 05. 2023

La momentul de față, în România, pensionarii cu până la 2.000 de lei nu plătesc impozit la stat. Orice vine peste această sumă, se impozitează. În contextul majorării pensiilor din ultimii ani, se vehiculează de mai mult timp posibilitatea ridicării acelui prag peste valoarea cu pricina.

În această săptămână, a fost publicat programul de guvernare al PNL. Printre altele, vizavi de pensiile românilor, se vehiculează desființarea impozitării pensiilor mai mici de 3000 de lei, în loc de 2000 de lei cât este în prezent. Guvernanți au în vedere și câteva mecanisme pentru a încuraja pensionarii să rămână în câmpul muncii, după ce au împlinit vârsta pensionării.

Ce se întâmplă cu pensiile românilor

Deși este greu de spus dacă se va reflecta sau nu în lege această inițiativă, având în vedere că nu este prima oară când se vehiculează acest proiect, șansele de materializare sunt destul de mari, iar românii cu pensii de până la 3000 de lei se vor bucura de câteva sute de lei în plus în fiecare lună.

Tot de câteva sute de lei în plus, se vor bucura și cei care aleg să nu părăsească câmpul muncii, să nu iasă la pensie în defavoarea jobului, deși au atins vârsta pensionării legale și au și stagiul de cotizare complet.

O modificare interesantă are legătură și cu contribuțiile individuale la Pilonul II de pensii, cele obligatorii administrate privat. PNL își dorește creșterea contribuțiilor cu pricina, în condițiile în care se reduc contribuțiile de asigurări sociale.

De un alt bonus financiar, dacă trece de faza de proiect, ar trebui să se bucure salariații români al căror loc de muncă a fost înființat în urma atragerii fondurilor europene. Ei sunt scutiți de fonduri europene timp de un an. De asemenea, în prezent, lucrătorii part-time, la momentul de față, plătesc taxe raportate la salariul minim pe economie, iar liberalii speră să desființeze această regulă.